M-as arunca in patul dormitorului tau
ca o sirena in mare
m-as zbate intre bine si rau
ca o raza cand apare.
dar taci! nu ceri nimic?
nu vezi cum clocotesc ca un ibric
pe aragaz? nu vreau ragaz
si nu vreau minute dintr-un ceas.
sa stii ca nu am sa te las
sa taci cu ochii in pamant
cat eu ma dau de ceasul mortii
cu bratele in vant.
mai bine o palma
decat o mie de priviri in tacere
nu vezi ca sangele doreste
si pielea ta o cere?
da jos carpele alea de pe tine
si daca nu e greu, si de pe mine.
intinde mana sa simti agitatia din corp.
mai mult, n-ajungi. esti orb?
…
intinde mainile… sa ma vezi.
“ce lucruri simple,
cuvinte imbratisate de vant.
le vezi cum cad pe pamant
din cer fara sa stii ce-o sa se-ntample.
cu roua pe ele ti se aseaza pe tricou
in nopti adanci de primavara
nu le primi ca pe-o povara,
nu le pierde prin ecou.”
tablou banal cu roze
cu geamul de cristal
e poezia asta
fara destinatar.
Sunt acelea pe care le lasi dormind
dupa o noapte de hoinarit prin oras.
Acelea pe care nu ai sa le vezi platind
datorita zulufilor dragalasi.
Sunt maidanezele, sau fetele ce iti citesc pe buze
. La mare, sunt pe nisip cat e noaptea si ziua
si canta si beau si vor sa te-amuze.
De te plimbi dimineata prin parc, le gasesti
pe-o banca pictand, sau seara scriind poezii.
In nopti lungi cu petreceri sau suete in Bucuresti
vor povestii despre oameni, locuri, fantezii.
Iubesc profund si dragoste-ai adanca
Iar de le-nseli te-arunca la gunoi.
Te-agata, te prind si te mananca
Daca te vor,te smulg si din noroi.
In pat, in brate, in mare, pe furis,
in gand, in vis, pe soare, sau pe ploi
la cafea, in autobuz, pe jos sau pe-acoperis.
Suntem multe, aveti grija de noi.
Vezi tu, a venit iar primvara.
Si e toata ascunsa in parul tau.
Nu! Nu ti-l prinde!
O sa sugrumi soarele in elastic…
Uite! De pe umarul tau se desprinde
O raza rosiatica. Ce plastic
pare totul. Priveste cum se revarsa
cascade reci de pe soldurile tale,
in care-mi linistesc buza arsa.
Mai plangi putin. Iriga-ti obrazul
si gatul si sanul. Lasa-le sa ajunga pe pervazul
Genunchilor tai cand stai cu barbia pe ei.
Stiu ca de te-as cuprinde ar fi foar o betie
Si m-ai prinde in mrejele ca liana.
Lasa-ma totusi sa-ti sarut varful degetelor
Si un pic sa te musc de barbie.
Vezi tu, ai imprastiat primavara pe covor.
punct si de la capat.
trebuie sa gasim un inceput
o usa fara lacat,
sau unul desfacut.
se vede. in zare
se vede amurgul.
razele imi stau la picioare…
le-mping spre tine cu stangul.
ti-era frig in marea de-amintiri
cum stateai intins pe podea,
iar vis-a-vis de noi, pe cladiri
zambetul vechi, grabit, se-oglindea.
aveai ochii un pic poate plansi
de-o roua de culoarea matasei,
obrajii in palme ascunsi
ascundeau urme de care nici nu aflasei.
ti-e frig cand stai singur la masa?
ti-e greu cu ochii in gol?
m-apuci te rog de o mana?
sau daca vrei, apuca-ma de-un picior.
ma amestec si ma scald iar in gand
eu stiu ca nu-i asta rostul meu pe pamant
de cate argumente este oare nevoie
sa fiu lasat in pace, sa umblu in voie?
priveste cum aerul mananca din mine
de parca s-ar reface totul de la sine.
am ochii caprui si tampla de fier
e revoltator felul in care ma lasa toti sa pier.
deschideti-mi gura si smulgeti secrete
nu va e dor oare de idei mai concrete?
nu piciorul conteaza ci pasul
de parca intr-un pantof 38 nu se poate ascunde asul.
sa fie de vina oare limba sau glasul?
vorbiti odata, inca-mi permite ceasul!
timpul se voaleaza pe buzele noastre
pe obrajii de-argila si-n venele-albastre.
lumea-ncarcata devine padure virgina
unde urechile-s taiate iar cutitu-i fara vina.
noi stim ca ne-am nascut dintr-un ciot
ca suntem panditi mereu de un clopot,
ca mainile doar de noi pot fii dezlegate
dar dati-ne motive sa vrem libertate.
trebuie sa lasati cuvantul sa fie tratament,
nu venin varsat pe jos, pe ciment;
tare mi-e sila de mainile voastre:
minciuna,amagiri,dezastre.
coloana nu-i dreapta,deja am invatat,
dar de ce vreti sa ne-o rupeti inca nu am aflat.
barbat cu buza-nsangerata
si cu matase pe obraz
ai inima grav sagetata
de-un varf albastru de topaz.
si ti se-arunca in spate!
o simti, o asculti si taci la sanul ei
in care zilnic bate aparte
inima-i de foc si de scantei.
cu parul lung, cu rochia descheiata
te ameteste in dansul ei salbatic
ce tine ani si tine mii
caci e un drac de fata.
te-apleci spre coapse si le saruti
dar se smuceste vesel
iar tu zambesti in urma ei
cand fuge-n nori pierduti.
dar apare iar, din alte parti
venind pe alte cai
e gata trupu-i sa-i imparti
in zeci de teritorii
sa cu cuceresti cu oastea ta
pamanturi de satin
si ape repezi negre
si glasul ei latin.